h1

Azi despre Crin…

20/07/2009

Crin – Omul momentului
Crin Antonescu ne înţelege problemele pentru că este unul dintre noi. Şi-a dedicat cariera până acum vieţii publice şi este persoana potrivită care să scoată această ţară din criză şi să o aşeze pe calea cea mai bună către un viitor mai echilibrat, caracterizat de oportunităţi şi ordine.

În primii şapte ani ai vieţii lui profesionale, Crin an fost profesor şi muzeograf în oraşul său natal, Tulcea. După ce a absolvit Departamentul de Istorie-Filozofie al Universităţii din Bucureşti, s-a întors acasă pentru a preda la mai multe şcoli şi a avea în grijă o secţie de muzeu. Predarea istoriei i-a permis lui Crin să reflecteze asupra legăturii organice dintre istoria bogată a poporului nostru şi provocările prezentului. În 1989, când s-a pus capăt tiraniei comuniste, Crin s-a numărat printre miile de români care au luptat la Bucureşti pentru libertate, democraţie şi drepturile universale ale omului. Urmărind răspunsul la întrebările născute la graniţa dintre o epocă şi alta, Crin a început să se implice în politică. Fiind un spirit liberal, el a fost atras în mod firesc de PNL, căruia i s-a alăturat în 1990.

Vreme de doi ani, Crin a ajutat la coagularea organizaţiei locale şi judeţene a partidului. În 1992, a fost ales ca deputat în Parlamentul României. Aici, inteligenţa, talentul oratoric şi onestitatea lui s-au făcut repede remarcate, puse fiind în slujba unor chestiuni de mare însemnătate morală şi naţională. După patru ani, a devenit liderul grupului parlamentar, iar un an mai târziu a fost numit Ministru al Tineretului şi Sportului. După trei ani de participare la guvernare, Crin s-a întors la Parlament convins mai mult decât oricând de nevoia de reformă profundă a societăţii româneşti. A continuat să conducă grupul parlamentar liberal şi a fost membru în comisii cheie. Discursurile lui parlamentare sunt memorabile, în principal cel ţinut cu ocazia dezbaterii parlamentare asupra suspendării Preşedintelui Băsescu, în 2007.

Anul trecut, Crin a fost ales ca Senator în Colegiul 2 din Capitală. În primăvara acestui an, a candidat la preşedinţia Partidului Naţional Liberal şi, propunând o platformă reformistă, a câştigat o victorie clară. Acum, Crin adresează acelaşi mesaj reformist întregului popor român, în calitatea sa de candidat la funcţia prezidenţială, aruncând mănuşa acelei clase politice care a condus în mod greşit România de prea mult timp, cu scopul de a pune din nou statul în slujba cetăţeanului.

Reclame

2 comentarii

  1. Crin Antonescu este un om cu o viziune clara. A demonstrat in nenumarate randuri ca detine atat puterea cuvantului, cat si forta faptelor. Este un orator educat si manierat si nu cred ca am mai vazut vreun politician roman cu atat patos si cu o asemenea energie debordanta. In plus, campania lui electorala dovedeste ca priveste spre viitor si stie sa ia exemplu de afara. Am citit recent programul politic al lui Crin Antonescu de pe blogul lui de campanie electorala si mi-a placut. Nu este impresionant, ii lipsesc actiunile populiste extravagante, dar tocmai din acest motiv mi-a placut. Este un program viabil, simplu, sincer si aplicabil. Ofera solutii reale pentru problemele cu care se confrunta Romania. Tot inainte!


  2. Sustin noua ordine propusa de Crin Antonescu 🙂



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: